Manastirea Prislop
Silvasul de Sus
De aproape sapte secole, Manastirea Prislop reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. In decursul existentei sale de peste sase veacuri, manastirea a indeplinit un rol cultural semnificativ in viata romanilor transilvaneni.
Manastirea a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Sfantul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu.
  |
Sfantul Nicodim a venit din Tara Romaneasca, unde titorise Manastirile Tismana si Vodita. Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil - triconc - ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania.
Manastirea Prislop - scurt istoric
Manastirea Prislop este cunoscuta si sub numele de "Silvas", dupa satul Silvasu de Sus, gasit pentru prima data in documente in anul 1360. La 200 de metri de actuala biserica se afla locul numit "La Manastirea Batrana", dovada existentei acolo a unei manastiri mai vechi, din lemn.
Nu se cunosc inceputurile manastirii. Deoarece era amplasata pe pamanturi care tinusera de nobilii romani din Ciula, se poate presupune ca ei au fost ctitorii laici ai locasului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihastrie din secolele XIII-XIV.
Biserica actuala a Manastirii Prislop dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea si a fost construita din piatra, in plan triconic, cu turla pe naos, arhitectura specifica bisericilor din Tara Romaneasca. Istoriografia manastirii arata ca Sfantul Nicodim de la Manastirea Tismana a copiat la Prislop, intre anii 1404-1405, "Tetravanghelul slavon" aflat azi la Muzeul de Arta.
Exista o singura marturie care este consemnata despre prezenta lui Nicodim de la Tismana, in Ungaria medievala. Ea este insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)".
Timp de aproape un secol si jumatate, nu se mai cunosc documente despre manastire, dar se considera ca ea a continuat viata duhovniceasca a credinciosilor din imprejurimi. Manastirea a fost rezidita din temelii tot din piatra si in plan triconic de Domnita Zamfira, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau, Moise Voda, domn al Tarii Romanesti, mort in anul 1530, in lupta de la Viisoara.
In urma mortii celui de al doilea sot - Stanislaw Nisowsky -, Domnita Zamfira si-a petrecut restul vietii la Manastirea Prislop, unde moare in luna martie a anului 1580. Piatra funerara a mormantului ei se gaseste in dreapta pronaosului bisericii. Ea continea inscriptii latine si chirilice.
Anul 1629 aduce noi marturii documentare despre Prislop. Acestea sunt legate de vizita in Rusia a trei calugari: Ieromonahul Teodosie, Ieromonahul Macarie si Ierodiaconul Ghedeon.
Dupa aceasta consemnare, vreme de un secol nu se mai scrie nimic despre manastire, dar insemnari din zidurile exterioare dovedesc continuitatea vietii duhovnicesti, ca numele diacului Patru din Ciula, al Mitropolitului Sava Brancovici, precum si anul 1670. Se mai presupune ca, in aceasta perioada, la Prislop a existat o scoala pentru pregatirea candidatilor la preotie.
Pe la inceputul secolului al XVIII-lea, Mitropolitul ortodox Atanasie Angliei din Alba-Iulia a oferit o carte Prislopului, iar Maria Tereza, printr-un decret din iunie 1747, cerea sa se ia masuri impotriva calugarilor care aparau ortodoxia in partile Hategului.
  |
La data de 23 iunie 1749, Arhimandritul Filotei, superiorul Manastirii Sfanta Treime din Blaj, i-a trimis la Prislop pe calugarii Varlaam si Nichita ca s-o restaureze. La data de 4 iunie 1756, Episcopul Petru Pavel Aron de la Blaj (1754-1764) le da carte de recomandare calugarilor Manastirii Prislop ca sa stranga ajutoare pentru aceasta. In deceniul al saselea al secolului al XVIII-lea, se reface manastirea din nou de catre egumenul Varlaam, calugarii Ioan si Pavel Salageanu.
Ca urmare a rascoalei de la Cioara, din anii 1759-1761, condusa de Ieromonahul Sofronie, pentru pastrarea ortodoxiei, Episcopul unit Petru Pavel Aron din Blaj cere, la data de 12 aprilie 1762, ca egumenul Varlaam si calugarul Inocentiu Bosi sa fie prinsi si dusi la Blaj, iar ceilalti calugari de la Prislop si Plosca sa fie alungati.
Generalul austriac Nicholaus Adolf Bukow ordona, la data de 5 iunie 1762, ca cele doua manastiri sa fie distruse prin incendiere. In anul 1775 manastirea este reintemeiata, iar ieromonahul Nichita este consemnat ultima oara la 2 aprilie 1778.
Dupa moartea egumenului Macarie, in anul 1810, manastirea a fost data in grija preotilor de mir din satele vecine. In istoria manastirii este consemnata ca importanta vizita vicarului Stefan Moldovan din Hateg, intre anii 1852-1853, care noteaza in jurnal o descriere detaliata a manastirii. Se mai cunoaste din documente ca, in 1873, s-a asezat la manastire credinciosul Aron Sarbu, probabil cu gandul de a se calugari, dar a murit dupa trei ani.
La initiativa vicarului Nicolae Nestor din Hateg, dupa anul 1897, are loc o noua restaurare a bisericii, care se termina in anul 1899. Dupa aceasta restaurare incep sa fie interesati de soarta manastirii episcopii uniti din Lugoj.
La data de 19 mai 1901, aici a slujit episcopul Dimitrie Radu, cu un sobor de 40 de preoti, iar la 25 mai 1905, urmasul sau, Vasile Hossu, si tot in anul 1905, manastirea este vizitata de Nicolae Iorga, care lasa o succinta descriere a ei.
In anii 1908-1909 s-a facut o noua restaurare a manastirii, prin stradania Episcopului Vasile. Pictorul ardelean Octavian Smigelschi viziteaza manastirea, in luna august 1909, pentru intocmirea documentatiei privind pictarea ei. Din primavara anului 1911 a fost randuit ca egumen Ieromonahul Leon Manu, care a strans in jurul lui cativa vietuitori.
In zilele de 8-21 mai 1913 a fost readusa de la Blaj "Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni", iar la 24-25 mai in acelasi an a fost resfintita de episcopii Valeriu Traian Frentiu, al Lugojului, si Vasile Hossu, al Gherlei.
Intre anii 1923 si 1924, arhitectul Rudolf Vagner din Hunedoara a efectuat cateva lucrari de consolidare si o restaurare ornamentala a fatadelor exterioare care a schimbat mult aspectul arhitectonic initial.
La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), il aduce aici pe Ieromonahul Arsenie Boca, de la Manastirea Sambata de Sus, iar in 1950 au fost aduse si maicile.
Ieromonahul Arsenie Boca a ramas in manastire pana in 1989, an in care a si trecut la Domnul. El a sculptat personal catapeteasma si executat mai multe lucrari de renovare a bisericii si a celorlalte cladiri, fapt pentru care este considerat astazi ca cel deal treilea ctitor al manastirii. Mormantul sau se afla in cimitirul Manastirii Prislop.
In urma decretului nr. 410/1959, si Manastirea Prislop, ca, de altfel, majoritatea manastirilor, a fost desfiintata, fara a avea in vedere importanta ei spirituala in viata romanilor "de dincolo de Carpati". De fapt, era perioada instalarii ateismului, care tocmai aceasta urmarea, desfiintarea spiritualitatii romanesti.
